Arta nu este artă prin gura lumii, arta este artă prin privirea ochilor tai și înțelegerea minții tale în colaborare cu sufletul ce sălășluiește în inima ta. Puterea și fascinația artei vine din creație, din vibrația sufletului, din misticismul minții mele și din tăria mâinii ce are curaj să așterne pe pânză ceea ce îi este arătat pe o cale tainică, cale ce ar putea fi încercat să se explice cuantic dacă acesta ar fi puterea înțelegerii minții noastre, ori îngăduința de a pătrunde și mai adânc în tainele neînțelese încă de noi ce suntem martorii acestei Lumi. Arta îi este necesară sufletului, așa cum apă este necesară în susținerea vieții.Fără artă prezentă în viața noastră, în casa noastră, în înțelegerea minții noastre și pentru înnobilarea sufletului, suntem pustii, seci prin lipsa frumosului artistic. Lipsa artei din viața de zi cu zi, deschide temnițele cele mai adânci și care lasă viciile, orgoliile, temerile, aroganțele, ura și trufia să vină a ne domina existența prin însăși această lipsă de frumos și ajungem să uităm de noi, cei care a venit în lume prin creație divină. Draga privitorule, lipsa artei este clar o cale catre pierzanie de sine și locuirea într-o existența umbrită chiar de tine cel care nu a lăsat frumosul artistic să-i mângâie sufletul.Trăim pentru totdeauna dacă îngăduim ca arta să pătrundă în ființă, să ne atinga sufletul tainic și să ne deschidă porțile ferecate de vicii grele, spre bucuria de a fi în viața noastră. O operă de artă este un interlocutor tainic, un prieten de nadejde, o altă variantă a ta, care, este acolo pentru tine și care este gata oricând să te asculte, să te înțeleagă, să te îmbrățișeze și să-ți arate calea către tine însuți.


Am fost învățați de mici că arta nu este pentru oricine, că arta este doar pentru anumiți oameni ce posedă niște calități extraordinare de înțelegere, cu o anumită cultură…… nimic mai fals! Arta este pentru suflet, este facută de suflet pentru suflet, arta este aici pentru tine, cel care are în el fărâmă din creația divină și care este gata oricând să vibreze la o intensitate maximă dacă se apropie de artă.
“Arta spală sufletul de praful vieții de zi cu zi.” Pablo Picasso
O colecție de artă se face în timpul existenței tale în această lume, este ca o obligație către tine și sufletul tău. Pentru a fi înfăptuită nu este nevoie de bani, este nevoie de înțelegerea că vrei să fii viu pentru tine în această lume. Această lume minunată a devenit falsă, seacă și plină de idealuri nascute din mocirla minții umane care este susținută de Rețeaua socială în care omul își pierde identitatea și caută un ideal absurd. Arta este pentru tine privitorule, ca o punte în a fi în lumea reală în care sufletul este prezent. Arta este pentru tine în raport cu ceilalți, ca un far care nu lasă sufletele să se piardă în idealuri si perfecțiuni ce schilodesc vibrațiile oamenilor buni. Arta este despre viață, despre bunătatea din oameni, despre sufletul fiecăruia, despre vibrația creației ce vrea a ne atinge spre a fi vii și să ne trăim propria viață contribuind la nemurirea personală prin mărturia colecției de artă că ai fost prezent în această lume.

Când lași arta să vibreze în propria viață, ești arhitectul propriului univers, propriei mărturii că ai fost aici și ai decis la un moment dat să vibrezi pe calea frumosului artistic!Dacă alegi să vezi operele de artă, alegi să fii, să te descoperi, să te îmbraci de frumos și să începi călătoria către tine. Opera de artă este acel prieten tainic ce nu te trădează niciodată și care este gata să fie acolo pentru tine ori de către ori te rătăcești în labiriturile umane. Operele de artă aflate în colecția sufletului tău și in proprietatea ființei tale, decorându-ți pereții camerei și pereții sufletului, sunt mărturia că ești și că ai fost acum și peste generații. Te salut și te aștept în lumea în care ești!
